VEST: o femeie de 51 de ani prinsă beată la volan – avea o îmbibație alcoolică de 0.79 mg/l alcool pur în aerul expirat

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au depistat o femeie de 51 de ani, din Cermei, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 793.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o îmbibație alcoolică de 0,79 mg./l. alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, cea în cauză fiind cercetată penal, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe“, arată IPJ Arad.

Totodată, la data de 11 octombrie a.c., polițiștii din municipiu împreună cu cei ai orașului Sântana, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Arad au desfășurat câte o acțiune preventivă, pe raza de competență cu scopul menținerii unui climat de ordine și liniște publică și impunerii respectării legislației rutiere.

În cadrul activităților au fost legitimate 250 de persoane și verificate 200 de autovehicule. Au fost aplicate 159 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 59.420 de lei, fiind totodată reținute 4 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare. Șoferilor li s-au transmis modificările legislative intrate în vigoare în această vară, potrivit cărora, cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți omenești, în timp ce se află sub infleunța alcoolului, drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare (Legea Anastasia). Aceste acțiuni au caracter permanent și se desfășoară atât în municipiu cât și în județ“, mai arată Poliția Arad.

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 140 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 63.200 de lei, din care 27 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora. Au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare. Recomandăm tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație și să adopte un comportament preventiv în deplasări“, a precizat sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole