Pârtiile de schi de pe Semenic și Muntele Mic rămân închise.
Lipsa zăpezii nu a permis deschiderea lor de Crăciun și nici de Revelion nu sunt șanse pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Meteorologii anunță că până în 8 ianuarie se vor înregistra precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie, în vreme ce maximele termice vor fi, în medie, de 13 – 14 grade, iar minimele de minus un grad – zero grade.
În schimb, turiştii care vor urca la munte în staţiunea Straja, din Valea Jiului, vor putea schia pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, amenajate cu zăpadă artificială, calitatea acestora fiind apreciată, vineri, cu nota 8 de către salvamontişti.
„Zona schiabilă a fost pregătită cu zăpadă artificială. În afara zonei schiabile în staţiune nu este zăpadă, din cauza temperaturilor ridicate din aceste zile. Se poate schia pe pârtiile Constantinescu şi Platoul Soarelui, instalaţiile de transport pe cablu fiind funcţionale. Calitatea pârtiilor este de nota 8, pe o scară de la 1 la 10”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Formaţiei Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Salvamontiştii recomandă turiştilor să rămână în staţiune şi să nu plece pe alte trasee din zonă, deoarece de la altitudini mai mari de 1.600 metri pot întâlni porţiuni de iarbă sau stâncă îngheţate şi există riscul să alunece foarte uşor.
„Este o perioadă mai dificilă din punct de vedere al deplasării pe trasee, deoarece în zonele înalte se menţine o pojghiţă mică de gheaţă pe iarbă şi pietre. Se poate aluneca foarte uşor pe aceste porţiuni, aşa că riscul de accidente este ridicat”, a precizat George Resiga.
În staţiunea Straja se aflau, vineri, peste 1.000 de turişti, şeful Salvamont Straja apreciind că numărul acestora va depăşi 2.000 cu prilejul Anului Nou.
Persoanele care doresc să ajungă în Straja au la dispoziţie drumul judeţean care urcă din oraşul Lupeni sau telegondola, care funcţionează între orele 9,00-17,00. Maşinile pot fi parcate la staţia de plecare a telegondolei sau la intrarea în staţiune.