VEST: grav accident rutier – un motociclist de 20 de ani și o fată de 17 ani au murit după ce un buldoexcavator nu a acordat prioritate

Un grav accident rutier s-a produs, marți, pe DN 76, în județul Hunedoara. Două persoane au murit.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că pe DN 76, localitatea Brad, județul Hunedoara, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un scuter și un excavator.

La sosirea echipajelor operative la fața locului, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate o motocicletă cu doi pasageri și un buldoexcavator.

Potrivit IPJ Hunedoara, marți, în jurul orei 14:40, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea o motocicletă pe strada Avram Iancu, din municipiul Brad, din direcția Brad – Oradea, a intrat în coliziune cu un utilaj industrial (buldoexcavator), care circula din sens opus și care ar fi schimbat direcția de mers prin viraj la stânga (pentru a pătrunde într-o incintă) fără să acorde prioritate de trecere motocicletei.

În urma impactului, tânărul motociclist a decedat, iar o pasageră de pe motocicletă, în vârstă de 17 ani, din comuna Ribița, a fost transportată în stare gravă la spital, unde a decedat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

Timiș: 10 milioane de țigarete confiscate de DIICOT și Poliția Română – țigările proveneau din Ucraina și Moldova și erau importate ca dulciuri și bomboane de un grup infracțional cu ramificații și în județul Timiș care era controlat în afara țării de cetățeni ucraineni

La data de 21 septembrie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole