VEST: grav accident rutier – o femei și trei copii transportați de urgență la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat

O mașină în care se aflau o femeie și trei copii s-a răsturnat, vineri, în afara părții carosabile, la ieșire din orașul Ineu spre comuna Șicula.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Arad – substația Ineu și SMURD Ineu. De asemenea, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Serviciul de Ambulanță Județean Arad a transmis că victimele sunt conștiente, stabile hemodinamic și respirator și prezintă traumatisme minore.

 „În acesta după-amiază, în jurul orei 16:30, pompierii militari ai Detașamentului Ineu au intervenit cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, în urma producerii unui accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, în orașul Ineu. În sprijinul forțelor au intervenit două echipaje SAJ și elicopterul SMURD. În urma accidentului au rezultat 4 victime (o femeie în vârstă de 27 de ani și 3 minori) conștiente, cooperante, neîncarcerate. În aceste momente echipajele medicale prezente acordă îngrijiri medicale victimelor. Pompierii militari arădeni au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Arad.

Serviciul de Ambulanță Județean Arad a anunțat că femeia și cei trei copii au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Arad pentru investigații medicale.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole