VEST: două focare de pestă porcină africană au fost confirmate – alte cinci focare sunt active – peste 300 de porci uciși preventiv

Două noi focare de pestă porcină africană au fost confirmate în judeţul Arad, miercuri, iar 33 de exemplare suine din cele două gospodării afectate vor fi ucise preventiv pentru a se opri răspândirea bolii.

Având în vedere că la câteva exemplare din efectivul de porci din două exploataţii nonprofesionale din satul Sintea Mică, comuna Olari, a fost confirmată infectarea cu pesta porcină africană, la propunerea Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii„, a transmis Prefectura Arad.

Una dintre măsurile aprobate în şedinţa CLCB este uciderea a 33 de porci din cele două gospodării.

Numărul focarelor în evoluţie de pestă africană a ajuns la şapte în judeţ. Celelalte cinci focare sunt în Aluniş, Neudorf (două focare), Fântânele şi Chesinţ.

Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Marcel Roşu, declarase marţi, că 321 de porci au fost ucişi preventiv de autorităţi, iar 10 au murit din cauza bolii.

Autorităţile au organizat filtre la intrările şi ieşirile din localităţile afectate, astfel încât să fie prevenită ieşirea animalelor vii sau a cărnii şi produselor din carne de porc. În jurul fiecărui focar s-a delimitat o zonă de restricţie care este formată din zona de protecţie, pe o rază de trei kilometri, şi zona de supraveghere de 10 kilometri. În zona de protecţie, toate exploataţiile sunt vizitate de medici veterinari, pentru a fi examinaţi clinic porcii din gospodării.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole