USR Timiș: Alin Nica este groparul infrastructurii rutiere din județ – se pot pierde banii europeni la Dumbrăvița

USR Timiș îl acuză, într-o postare pe Facebook, pe șeful CJ Timiș, Alin Nica că din cauza sa s-ar putea pierde finanțarea europeană pentru lărgirea la patru benzi a drumului Timișoara – Dumbrăvița – autostrada A1.

“Reabilitarea drumului care leagă Timișoara de autostrada A1 a ajuns, din nou, într-un blocaj. Bineînțeles, cei care vor avea de suferit sunt tot timișorenii. Consiliul Județean Timiș a decis să rezilieze contractul cu firma angajată pentru reabilitarea drumului județean 691 dintre Giarmata și autostrada A1. În ciuda faptului că președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, știa încă din toamnă de problemele firmei care se ocupa de acest șantier, acesta a amânat rezilierea contractului până în ultimul moment, pe șantier existând deja întârzieri foarte mari. Din păcate, termenul pentru finalizarea drumului județean este la începutul anului 2023 și, în cazul în care va exista o licitație cu contestații, s-ar putea pierde finanțarea europeană. ”Poate să însemne și pierderea finanțării, pentru că noi avem termen până în 2023 să finalizăm proiectul. Nu se poate trece de acest termen.”, a admis Alin Nica“, susțin cei de la USR Timiș.

USR Timiș solicită soluții urgente

“Solicităm președintelui CJT să vină cât mai repede cu o soluție pentru blocajul actual și să găsească o firmă competentă pentru realizarea proiectului astfel încât să nu se piardă finanțarea europeană, iar drumul care leagă Timișoara de autostrada A1 să poată fi reabilitat în cel mai scurt timp posibil“, mai precizează sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole