USR insistă să îi caute cartea lui Sorin Grindeanu. Vicepremierul este din nou acuzat că a scris o carte dispărută

Ieri, a reizbucnit un scandal la nivel guvernamental, deoarece matematicianul Sergiu Moroianu, soțul lui Clotilde Armand, l-a acuzat pe ministrul Sorin Grindeanu că ascunde o carte trecută în CV: „Are același cod ISBN cu o altă carte publicată despre legionari”.

„Un nou caz Florin Roman în Guvernul României. La 5 ani de la declanșarea controversei și la 19 ani de la data apariției, nici un exemplar al cărții lui Sorin Grindeanu nu a putut fi găsit în vreo bibliotecă publică sau pe internet”, a scris primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care distribuie un video în care soțul său, matematicianul Sergiu Moroianu dă detalii despre cartea trecută în CV-ul lui Sorin Grindeanu ce nu s-ar putea găsi nicăieri.

Astăzi, cei de la USR îl întreabă pe vicepremierul timișorean: Domnule Grindeanu, unde este cartea?

“În contextul demisiei ministrului plagiator Florin Roman, amintim că în guvernul PSD-PNL-UDMR mai exista un ministru care a scris o carte dispărută: nimeni altul decât Sorin Grindeanu. Niciun exemplar al cărții lui Sorin Grindeanu nu poate fi găsit în vreo bibliotecă publică sau pe internet, la 19 ani de la apariție. În 2017, jurnaliștii de la PressOne au descoperit că „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, volumul pe care Sorin Grindeanu susține că l-a scris împreună cu tatăl său, ar fi apărut la o editură din Caransebeș. Fostul premier a postat atunci pe Facebook două fotografii cu ceea ce par a fi coperţile I și IV ale cărții, dar numărul unic de înregistrare din imaginile publicate apare și în dreptul altor două volume complet diferite, publicate la aceeași editură Ionescu din Caransebeș, iar cartea în sine nu există în nici o bibliotecă publică.  Acum, în loc să prezinte publicului cartea de matematică pe care și-a trecut-o în CV, semn că se mândrește cu ea, premierul OUG 13 o atacă pe Clotilde Armand, care i-a cerut să doneze un exemplar al cărții la Biblioteca Națională sau la Institutul de Matematică al Academiei Române. O cerință rezonabilă, pe care ne-am aștepta ca Sorin Grindeanu să o poată onora. Domnule Grindeanu, unde este cartea?“, comentează cei la USR.

Ministrul Sorin Grindeanu a încercat să răspundă acuzațiilor într-o postare pe Facebook.

“Am mai răspuns acum 4 ani pe subiectul cărții. Ea există, am arătat-o, e scrisă cu un profesor de matematică, aș zice chiar bun. Lucrurile sunt foarte clare, mai puțin pentru familia Armand care intrase într-un con de umbră. Doamna Armand a produs atâta gunoi în sectorul 1 încât a început să arunce cu el până la Timișoara. O sfătuiesc să se uite în Sectorul 1 pe care ar trebui să îl administreze și să treacă la muncă. Ps: Clotilde, vreți să deschidem o acoladă și să vorbim despre Egis sau ne rezumăm la șobolanii, gunoiul și mizeria din sectorul 1?!“, a scris Sorin Grindeanu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole