Un australian a încercat să intre în țară fără permis internațional – era la volanul unui Peugeot

La Punctul de Trecere a Frontierei din Jimbolia s-a prezentat marți seara pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean australian, la volanul unui autoturism marca Peugeot, înmatriculat în Serbia. La controlul de frontieră bărbatul a prezentat un permis de conducere eliberat de către autoritățile din Australia.

Acesta nu poseda un permis de conducere internațional, iar documentele prezentate la controlul de frontieră nu îi acordau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România. Astfel că, acestuia nu i s-a permis continuarea călătoriei.

„Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce pe teritoriul României. La finalizare cercetărilor vor fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată dorim să amintim faptul că persoanele, cetățeni din statele care nu au semnat Convenția Internațională  privind circulația rutieră, încheiată la Viena în 1968, trebuie să posede permis de conducere internațional pentru a putea circula pe teritoriul României”, transmite Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole