Timișoara: un tânăr de 22 de ani prins drogat la volan pe strada Pestalozzi – a fost oprit la ora 05:10

La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 05:10, polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, au oprit pe strada Johann Heinrich Pestalozzi, din Timișoara, un autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul din dotare și au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, tânărul fiind condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise“, a transmis IPJ Timiș.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole