Timișoara: un tânăr de 18 ani prins de polițiștii locali în timp ce fura o bicicletă din fața unui restaurant din Piața Victoriei

Un tânăr de 18 ani, din Recaș, a fost surprins duminică dimineață, în jurul orei 6:00, de polițiștii locali aflați în patrulare în zona centrală a Timișoarei, în timp ce sustrăgea o bicicletă din fața unui restaurant din Piața Victoriei.

Acesta a fost observat în momentul în care a forțat sistemul de siguranță al bicicletei, pe care apoi l-a aruncat într-un coș de gunoi, încercând să fugă. Polițiștii locali l-au somat să se oprească, l-au legitimat și au stabilit identitatea sa.

Tânărul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 Timișoara, împreună cu bicicleta, pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Recomandările noastre