Un grup de 120 de refugiaţi ucraineni a ajuns, noaptea trecută, cu trenul, în Gara de Nord din Timişoara, majoritatea cazându-se în municipiu până sâmbătă, când îşi vor continua drumul spre Ungaria, a declarat vineri prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu.
„Pot să vă confirm de la faţa locului că voluntarii LOGS Grup de Iniţiative Sociale şi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din Primărie fac o treabă admirabilă. I-am asigurat de întreg sprijinul Guvernului, iar de mâine îi voi invita să participe la şedinţele Comitetului Judeţean de Coordonare a Intervenţiei şi ne vom sincroniza eforturile şi resursele”, a afirmat prefectul Ritivoiu.
Primarul Dominic Fritz a precizat că în lotul refugiaţilor sunt şi 64 de copii, unii dintre micuţi având cu ei şi câţiva căţeluşi şi pisici.
În zori, 65 dintre refugiaţi şi-au continuat călătoria mai departe către Ungaria.
Coaliţia Timişoara pentru Ucraina s-a mobilizat. Zeci de profesionişti şi voluntari de la Direcţia de Asistenţă Socială din Primăria Municipiului Timişoara, LOGS Grup de Iniţiative Sociale, Banat IT, Institutul Francez Timişoara, OSUT, Jandarmeria Română STPT – RATT, Biserica Agape Timişoara, Universitatea Politehnica Timişoara, Hostel Cornel, NH Hotels, Biserica Aletheia Timisoara, Look Inside, FITT Timişoara, ISU Timiş, Instituţia Prefectului Judeţul Timiş au organizat transportul local, cazarea şi au oferit informaţii acestui grup de refugiaţi.
„A fost un efort incredibil. Imaginea copiilor, a mamelor şi a bunicilor ne va rămâne întipărită în minte mult timp. Iar fiecare privire direct în ochi, cu mulţumire, ne dă siguranţă că împreună putem ajuta mai bine şi mai mult şi mai cu inimă”, transmit voluntarii de la LOGS.
Dominic Fritz subliniază că Primăria municipiului Timişoara a înfiinţat un centru de ajutor şi suport dedicat refugiaţilor ucraineni, lângă gară.