Timișoara: un bărbat a trimis sute de mesaje la diverse numere pentru a racola minore în scop sexual – autoritățile alertate de mama unei fete de 13 ani care a primit mesajele obscene

La data de 11 septembrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, de 13 ani, a primit pe telefonul mobil mai multe mesaje, de pe mai multe numere de telefon, având un conținut obscen și hărțuitor.

În această cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, cercetările fiind demarate de îndată.

Din cercetări a reieșit că un bărbat, de 49 de ani, din Constanța, ar fi apelat zilnic sute de numere de telefon, pană ce reușea să găsească fete minore, pe care, ulterior, le-ar fi contactat.  După ce ar fi contactat persoanele vătămate minore, acesta schimba aproape zilnic cartela SIM, în încercarea de a nu fi descoperit. De asemenea, au fost identificate alte 5 persoane vătămate din alte județe, acestea fiind audiate prin comisie rogatorie. La data de 10 octombrie 2023, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au efectuat 4 percheziții domiciliare, trei în județul Constanța și una în județul Tulcea. În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate mai multe telefoane și zeci de cartele pre-pay“, arată IPJ Timiș.

Totodată, a fost depistat și bărbatul de 49 de ani, care a fost adus la sediul Poliției și față de care, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă efectuarea în continuarea a urmăririi penale pentru săvârșirea a trei infracțiuni de șantaj și a trei infracțiuni de hărțuire.

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, 11 octombrie, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei bănuite și pentru identificarea tuturor persoanelor vătămate. Suportul de specialitate a fost oferit de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română“, mai arată sursa citată.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole