Începutul de toamnă aduce la Timișoara o importantă sărbătoare a orașului: hramul Catedralei, de ziua Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, și cele două evenimente de tradiție asociate acestuia: Ruga Timișoarei și Ziua Minorităților, organizate în perioada 14-17 septembrie.
“La solicitarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, organizatorul celor două evenimente, Comisia de Circulație a decis, pentru buna desfășurare a acestora, restricționarea traficului pe mai multe străzi din zona Parcului Rozelor, în perioada 13.09 (ora 22:00) – 19.09.2023 (ora 12:00). Astfel, vor fi închise circulației, după cum urmează: strada Acad. Alexandru Borza (fosta Trandafirilor), precum și străzile Gheorghe Andrașiu, strada Silviu Bejan strada Patriarh Miron Cristea, toate pe tronsonul cuprins între bulevardul C.D.Loga și Acad. Alexandru Borza. Menționăm, de asemenea, că în data de 16.09, între orele 18:00-19:00, va avea loc Parada Minorităților Etnice din Timișoara, pe traseul Piața Unirii – strada Vasile Alecsandri – Piața Libertății – Piața Victoriei – bulevardul C.D.Loga – strada Patriarh Miron Costin – strada Academician Alexandru Borza (Parcul Rozelor)“, arată Primăria Timișoara, într-un comunicat de presă.