Timișoara: stadionul Știința, inaugurat în 1928, va fi complet reabilitat – proiectul futurist costă peste 10 milioane de euro și aparține Universității Politehnica

Universitatea Politehnica Timișoara dispune de o bază sportivă cum nu mai are nici o altă universitate din România, iar sportul timișorean se identifică, de peste 100 de ani, cu Poli.

Stadionul Știința, inaugurat în 1928, ca bază sportivă a Politehnicii, va fi complet reabilitat, cu facilități moderne atât pentru sportivi, cât și pentru spectatori, anunță Universitatea.

Lucrările la proiectul futurist de modernizare a Stadionului Știința, de 10 milioane de euro, au demarat în 15 ianuarie 2024, după ce contractul a fost semnat în luna decembrie. Proiectul cuprinde construcția unei tribune cu o capacitate de 1.500 de locuri, o parcare etajată de 200 de locuri, printre care și 4 locuri pentru autocare și 18 locuri pentru persoane cu dizabilități, fiind prima parcare etajată din Timișoara în afara centrelor comerciale, 2 terenuri de minifotbal, vestiare pentru sportivi și arbitri, sală de conferințe, cabinet medical, cafenea cu terasă. Terenul pe care se vor realiza construcțiile are peste 5.000 metri pătraţi, iar durata lucrărilor este de maxim 36 de luni“, se arată într-un comunicat de presă.

Construcția propusă este dezvoltată între str. Traian Lalescu și terenul de fotbal existent, în curtea Bazei Sportive nr. 1 a Universității Politehnica Timișoara.

Ca spații funcționale, la parter există o zonă de parcaje auto, iar în partea dinspre terenul de sport există o serie de funcțiuni ce îl deservesc: vestiare, grupuri sanitare, sală de conferințe, cabinet medical. Tot la nivelul parterului mai există o serie de spații tehnice. La etajul 1 va fi o zonă de parcaje auto, iar sub gradene sunt spaţii tehnice. La etajul 2 există doar parcaje auto și casa de scară centrală. La etajul 3 există două terenuri de sport, două vestiare care deservesc cele două terenuri și o cafenea cu spații anexă“, mai arată sursa citată.

Arena dispune de pistă de atletism (tartan), tabelă electronică de marcaj și instalație de nocturnă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole