Timișoara: spectacol grandios la ceremonia de absolvire dedicată Promoției 2023 a Universității de Vest – au participat peste două mii de studenți

Duminică au avut loc spectaculoasele evenimente din cadrul Ceremoniei de Absolvire dedicată Promoției 2023 UVT.

De la ora 11, în Piața Libertății din Timișoara a avut loc deschiderea programului acestei adevărate sărbătoriri a celor ce se află în rândurile absolvenților 2023 UVT, prezentată de actorii scenei de teatru timișorene Diana Niță și Matei Chiuariu, o festivitate cu evenimente speciale, oferite comunității timișorene.

Seria de evenimente din această zi specială a fost organizată de UVT cu susținerea partenerilor săi:  ATOS, BCR, BOSCH, CONTINENTAL AUTOMOTIVE, EVIDEN, FLEX, FORVIA – HELLA, IULIUS TOWN, MEDICI’S, NOKIA, SENNEVILLE, UNICREDIT BANK, VITAS, ZF.

La ceremonia de deschidere, desfășurată în Piața Libertății din Timișoara, au participat peste două mii de studenții ai Promoției UVT 2023, alături de care s-au aflat reprezentanții echipelor de conducere a UVT și ale facultăților, liderii organizațiilor studențești, managerii departamentali din universitate cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.

În intervalul orar 11 – 13, programul evenimentului a cuprins preambulul deschiderii, marcat cu un moment artistic organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport, deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul Rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, iar mai apoi premierea șefilor de promoție și momentul emoționant al aruncării tocilor, dar și un mini-concert memorabil oferit de studenții Facultății de Muzică și Teatru. Din partea promoției 2023 UVT, au transmis mesaje ale generației de absolvenți din acest an șefii de promoție, studenta Antonia-Laura Pup, de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, și studentul Filip Sebeșan, de la Facultatea de Muzică și Teatru. În secvența muzicală finală au evoluat studenții Maria Boldan, interpretând piesa „Muzica” (compozitor George Grigoriu), Anamaria Buturca, „Valurile Dunarii”, (compozitor Ion Ivanovici), Alexandru Ticula, „My Way” (compozitor Jack Revaux), Darius Gruiță și Alexandru Ticula, „Belle” (duet din musicalul Cocoșatul de la Notre Dame, compozitor Ricardo Cocciante), și Hirsch David, Alexandru Ticula, Darius Gruiță, canzoneta ,,O sole mio”  (compozitor De Curtis, pian  Filip Sebeșan).

Spectaculoasa zi a ceremoniei de absolvire a continuat cu seria de cursuri festive organizate de fiecare dintre cele unsprezece facultăți din UVT: Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – în Piața Libertății, Facultatea de Drept și Facultatea de Sociologie și Psihologie – la Timișoara Convention Center, Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie și Facultatea de Matematică și Informatică – în Parcul Rozelor, Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – în Aula Magna UVT, Facultatea de Fizică – în Amfiteatrul A11 UVT, Facultatea de Educație Fizică și Sport – în Amfiteatrul Ioan Mihai UVT,  Facultatea de Arte și Design – la Galeria Mansardă a UVT.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole