Timișoara: se întrerupe circulația vaporașelor pentru cursele de promenadă spre Ecluza Sânmihaiu Român – vor demara lucrările de montare a tablierului metalic la Pasarela Gelu

Societatea de Transport Public Timișoara informează că urmare a adresei cu nr. TMI2023-011349/30.10.2023 transmisă de către Primăria Municipiului Timișoara – Direcția Generală de Investiții și Mentenanță, începând cu data de 06.11.2023, vor demara lucrările de montare a tablierului metalic a Pasarelei Gelu – Crizantemelor.

În aceste condiții, transportul naval pe Canalul Bega se va suspenda pe tronsonul supus lucrărilor. Cursele de promenadă spre Ecluza Sânmihaiu Român vor fi suspendate începând cu data de 04.11. În perioada 06.11.2023-08.12.2023, circulația pe Canalul Bega se va efectua doar pe sectorul navigabil cuprins între km 113+300, Stația Ștefan cel Mare, și km 117+900, stația Mihai Viteazu, stațiile Constantin Brâncoveanu și Ardealul fiind suspendate. Totodată, vă informăm că programele de navigație aplicabile sectorului navigabil cuprins între km 113+300 stația (Ștefan cel Mare) și km 117+900 stația (Mihai Viteazu) au fost actualizate ca urmare a trecerii la ora de iarnă. Acestea sunt disponibile pe site-ul societății și în stațiile de vaporașe de pe Canalul Bega“, arată STPT.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole