Timișoara: schimbarea magistralei de apă de pe Calea Aradului se apropie de final – primăria continuă lucrările de reparații pe segmentul Piața Mărăști-Cimitirul Eroilor

Odată ce lucrările de modernizare a magistralei de apă de pe Calea Aradului vor fi finalizate, Primăria Timișoara va interveni pentru refacerea întregii zone. Astfel, vor continua reparațiile aflate în derulare pe segmentul de un km dintre Piața Mărăști și intersecția Sever Bocu cu Calea Aradului, la colțul Cimitirului Eroilor.

Bordurile vechi de peste 15 ani au început să fie înlocuite acolo unde s-au schimbat conductele magistrale. Odată cu această investiție majoră, primăria a inclus și refacerea trotuarelor de pe ambele părți ale drumului.

Conductele de pe Sever Bocu au fost conectate deja la rețeaua de pe Aradului. Lucrările se află într-un stadiu de execuție avansat. Echipele au lucrat doar pe timp de noapte pentru a afecta cât mai puțin traficul și a nu bloca circulația în intersecții. Lucrarea de schimbare a rețelelor de apă este finanțată din fonduri europene cu contribuție și de la bugetul local și este derulată de Aquatim. De altfel, Primăria Timișoara cofinanțează cu patru milioane de euro schimbarea rețelelor de apă și canalizare în lungime de 65 de km. La finalul lucrărilor, timișorenii de pe aproape 100 de străzi vor beneficia de o îmbunătățire a calității apei„, transmite municipalitatea.

Lucrările de modernizare pe acest lot sunt realizare de asocierea Erbașu – Cons Electrificarea Instal, iar cele de refacere a drumului sunt realizate de Societatea Drumuri Municipale și sunt cofinanțate prin bugetul local. 

Suntem conștienți că derularea acestor proiecte afectează traficul rutier pe arterele Aradului și Torontalului și, împreună cu societățile implicate în acest proces, depunem eforturi pentru finalizarea lucrărilor înainte de termen„, mai transmite municipalitatea.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole