Acțiune comună RRSC Timișoara împreună cu Secția Regională a Poliției Transporturi Timișoara.
“Datorită abaterilor grave privind consumul de băuturi alcoolice în rândul personalului feroviar cu atribuții în siguranța circulației feroviare, la nivelul Secției Regionale a Poliției Transporturi Timișoara a fost declanșata o operațiune comună cu organele de control din cadrul Revizoratului Regional Timișoara, privind starea și prezența personalului în timpul serviciului. Acțiunea comuna va continua și în săptămânile următoare, atât ziua cât și noaptea, la tot personalul feroviar care are atribuții în siguranța circulației feroviare, inclusiv operatorii de transport feroviar naționali sau privați“, informează CFR Infrastructură Timișoara.