Polițiștii locali intensifică acțiunile de patrulare pe malurile Canalului Bega, una dintre cele mai frecventate zone de promenadă din oraș, și atrag atenția asupra respectării prevederilor legale care interzic comportamentele necivice și periculoase.
Conform unui comunicat al Poliției Locale Timișoara, printre aspectele vizate în cadrul controalelor se numără și aplicarea Hotărârii Consiliului Local nr. 117/2024, care interzice:
- aruncarea de ambalaje, resturi vegetale sau polistiren pe luciul de apă al Canalului Bega;
- scăldatul în apele canalului;
- aruncarea de obiecte ori substanțe în fântânile arteziene din municipiu.
Încălcarea acestor reguli se sancționează cu amenzi între 1.000 și 1.500 de lei pentru persoane fizice, respectiv între 2.000 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.
Caz recent: Bărbat amendat cu 1.000 de lei pentru că a făcut baie în Bega
Zilele trecute, polițiștii locali au sancționat un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Timișoara, care a fost surprins făcând baie în canalul Bega, expunându-se riscurilor majore pentru propria siguranță. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei.
În ultimul an, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale pe străzile adiacente Begăi pentru:
- aruncarea de deșeuri pe spațiul verde;
- consum de alcool în spații publice;
- satisfacerea nevoilor fiziologice în zone neamenajate;
- parcări neregulamentare;
- nereguli legate de protecția mediului, construcții sau activități comerciale.
- Patrule pedestre și cu șalupa pe canal
Polițiștii locali patrulează atât pe jos, cât și cu șalupa pe apă. În urma verificărilor, au fost identificate și transmise autorităților competente mai multe nereguli, printre care:
- vegetație necosită pe maluri;
- mobilier urban deteriorat;
- crengi mari căzute în zone de acces pietonal.
Cazuri grave: substanțe interzise și persoane aflate în stare alterată
În cursul anului trecut, au fost depistate și persoane în posesia unor substanțe susceptibile a face parte din categoria celor interzise. Într-un caz, un bărbat aflat într-o stare aproape de leșin a fost găsit pe Splaiul Tudor Vladimirescu.
Poliția Locală reamintește că malurile Begăi trebuie respectate și păstrate curate, iar intervențiile vizează prevenirea comportamentelor care afectează ordinea publică, siguranța cetățenilor și protecția mediului.
