Timișoara: primăria vrea să amplaseze toalete publice inteligente, cu sistem de autocurățare în Piața 700 și Parcul Civic

Primăria Timișoara a demarat procedura de amplasare a unor toalete publice cu sistem de autocurățare. În acest sens, Consiliul Local Timișoara va supune aprobării Studiul de Fezabilitate care propune amplasarea a două toalete publice cu sistem de autocurățare, în Piața 700, respectiv în Parcul Civic. 

Proiectul SF Amplasare toaletă publică racordabilă automată cu autocurățire”, aduce inovație atât în ceea ce privește dotările prevăzute cât și spațiul exterior unde va fi amplasată și o cișmea, care va deservi persoanele, dar va oferi și sursă de apă pentru animale de companie. 

Toaletele inteligente sunt special concepute cu sistem ignifug și antivandalism, sistem de închidere-deschidere automat pe bază de cartelă și/sau monede și vas de toaletă cu sistem de autocurățare și dezinfecție. Toaleta va avea sistemul de  spălare a mâinilor, dozatorul de săpun, uscătorul de mâini automatizate, astfel încât suprafețele de contact să fie cât mai mici.

De asemenea, dispune de sistem de telecontrol și monitorizare de la distanță pentru transmiterea 24/24 de ore a parametrilor de funcționare. Ambele toalete vor beneficia de buton de panică SOS ce deschide automat ușile toaletei, chiar și în cazul penelor de curent, senzori de mișcare și optic și dimensiuni potrivite inclusiv persoanelor cu dizabilități, supraveghere CCTV a exteriorului toaletei, sistem de încălzire și ventilație etc.

Valoarea investiției, conform prețului pieței este estimată la 500.000 lei (cu TVA inclus) și include partea de construcții-montaj, toate dotările, realizarea platformei betonate, relocare utilități, racord la utilități (apă, canalizare, curent electric).

Timpul de realizare a proiectului este de 9 luni, din care 7 luni pentru proiectare și 2 luni pentru execuția propriu-zisă.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole