Timișoara: președintele Nicușor Dan va efectua o vizită oficială de o zi – programul începe la ora 8.30 cu o depunere de coroane și se încheie după ora 19:00 cu o vizită la Catedrala Mitropolitană

Președintele României, Nicușor Dan, va efectua marți, 30 septembrie, o vizită oficială la Timișoara, programată cu o serie de evenimente culturale, instituționale și de afaceri.

Această vizită subliniază angajamentul președintelui pentru dialogul civic, sprijinul pentru mediul de afaceri și promovarea culturii românești, în contextul Timișoarei ca oraș european dinamic și inovator.

Programul oficial al vizitei publicat pe pagina Președinției.

8.30 – Depunerea unei coroane de flori la Monumentul „Crucificare” – Piața Victoriei, Timișoara;

08:40 – Vizită la Societatea Timișoara;

09:30 – Participare la sesiunea de deschidere a ediției inaugurale a „Timișoara Cities Summit 2025 privind extinderea Uniunii Europene”; Alocuțiune – Muzeul de Artă – Piața Unirii, Timișoara;

Alocuțiunea va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR.

11:00 – Vizită la Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Gheorghe”din Timișoara;

12:30 – Vizită la compania AXON Iulius Town, Timișoara;

13:40 – Vizită la compania RAYSCAPE – Clădirea VOX, Timișoara;

14:30 – Masă rotundă cu reprezentanții mediului de afaceri cu tema „Cum poate inovarea să crească competitivitatea României?” – Primăria Municipiului Timișoara;

16:00 – Participare la conferința publică „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate și Viitorul Nostru Comun” / “Europe at a Crossroads – Security, Prosperity, and Our Common Future” – Cinema Timiș, Timișoara;

18:00 – Vizitarea expoziției „Dan Perjovschi/ România – O retrospectivă 1985-2025” – Muzeul Corneliu Miklosi, Timișoara;

19:00 – Vizită la Catedrala Mitropolitană.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole