Timișoara: premieră la Teatrul Național – spectacolul “Absurdinia“ pe un scenariu de Gavriil Pinte după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec

Vineri, 20 decembrie, de la ora 19, în Studio UȚU, Teatrul Național din Timișoara prezintă cel mai nou spectacol al său, Absurdinia, pe un scenariu de Gavriil Pinte după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec.

Aducând laolaltă rânduri uimitor de contemporane ale unor autori care acoperă mai bine de un secol de literatură, scenariul lui Gavriil Pinte construiește un real parcurs al teatrului românesc al absurdului prin patru marcanți exponenți ai săi. Gavriil Pinte inventează o lume năstrușnică și neprevăzută care funcționează ca un fel de scut, amendând absurdul unui prezent năucitor printr-o „privire burlescă asupra unei lumi în care legea o face principiul aberației, al nonsensului, iar logica este ieșită din făgașul rațiunii”, după cum declară el însuși. Cu umor și cu enorm de multă imaginație, Absurdinia își transformă spectatorii în exploratori care întorc spatele, pe deplin conștient, unei lumi guvernate cu intransigența nesiguranței de sine, descoperind că dincolo de lipsa de comunicare, de privarea limbajului de bogăția sensurilor multiple, de însingurare, mai există rost și sens, mai există râs, bucurie și speranță, pentru că, în cuvintele regizorului Gavriil Pinte, „lumea se vindecă, lumea rezistă, și rezistă fiindcă ea, lumea, e o alcătuire uluitoare”. Echipa de creație a spectacolului este completată de scenografa Roxana Ionescu și de talentații actori ai Teatrului Național din Timișoara – Laura Avarvari, Oana Iovița, Andrei Chifu, Bogdan Spiridon, Cristian Szekeres și Darius Zet”, se arată într-un comunicat de presă.

A doua reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 21 decembrie.

Biletele pot fi achiziționate on-line, pe www.tntm.ro sau fizic, la Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 și 19.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole