Timișoara: ploaie de sancțiuni acordate de Poliția Locală – 20 amenzi de 40.000 lei pentru lucrări neautorizate – 5 în valoare de 25.000 de lei pentru lucrări fără autorizație în zone de protecție – 8 în valoare de 8.000 de lei pentru publicitate ilegală – 6 în valoare de 7.000 de lei pentru șantiere

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au acționat, în perioada 11.12.2023 – 15.12.2023, pentru verificarea și luarea de măsuri în cazul a 47 de sesizări scrise și telefonice, precum și autosesizări ale polițiștilor locali referitoare la lucrări executate fără autorizare de construire, ocuparea domeniului public cu schele și materiale fără aprobare și fără plata taxei zilnice, împrejmuirea ilegală a domeniului public, sisteme de publicitate amplasate sau utilizate fără respectarea prevederilor legale, nerespectarea regulamentelor în vigoare la organizările de șantier, nerespectarea termenelor și măsurilor stabilite prin procesele verbale de sancționare, referitoare la intrarea în legalitate sau desființare a unor lucrări de construcții ilegale.

Au fost efectuate 142 de controale pe linia șantierelor, publicității ilegale, lucrărilor realizate fără autorizație. Totalul sancțiunilor aplicate în urma verificărilor a fost de 20 amenzi în valoare de 40.000 lei,  din care unul pentru lucrări neautorizate, 5 în valoare de 25.000 de lei pentru lucrări executate fără autorizație în zone de monumente sau zone protecție, 8 în valoare de 8000 de lei pentru publicitate neautorizată și 6 în valoare de 7.000 de lei pentru lipsă rampă șantiere, depozitarea de materiale fără plata taxei aferente, ocuparea domeniului public cu schele fără achitarea taxelor, ne întreținere imobil“, a transmis Poliția Locală.

Echipele mixte de polițiști locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului și Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal acționează în continuare pe raza municipiului Timișoara, în vederea identificării șantierelor care nu respectă obligațiile legale, precum neamenjarea căilor de acces din organizările de șantier, neamenajarea rampelor de spălare la ieșirea din șantier, murdărirea căilor publice, neîmprejmuirea cu panouri de protecție a zonelor în care se efectuează lucrări, ocuparea domeniului domeniului public și amplasarea de construcții improvizate etc, dar și pentru identificarea persoanelor juridice care nu respectă legislația în domeniul publicității.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole