Timișoara: peste 30 de organizații civice cer competiție reală și transparență în numirea șefilor parchetelor – printre ONG-uri sunt și Inițiativa Timișoara, GDS, Freedom House, Declic sau Corupția ucide

Peste 30 de organizații civice, grupuri și inițiative au transmis o scrisoare deschisă prin care solicită o competiție reală și transparentă în procedura de desemnare a conducerii parchetelor din România. Demersul vizează selecția pentru funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror-șef și procuror-șef adjunct al DNA, precum și procuror-șef și procuror-șef adjunct al DIICOT.

Semnatarii susțin că o competiție autentică, cu mai mulți candidați care îndeplinesc condițiile legale și profesionale, este esențială pentru credibilitatea justiției și pentru consolidarea încrederii publice. În opinia acestora, situațiile în care în procedură se înscriu doar actualii șefi de parchete alimentează percepția publică privind controlul politic sau capturarea instituțiilor de către grupuri de interese.

Organizațiile civice condamnă ferm orice formă de intimidare, presiune sau descurajare exercitată asupra magistraților care intenționează să candideze pentru funcții de conducere. Potrivit scrisorii, astfel de practici limitează artificial competiția și sunt incompatibile cu principiile statului de drept.

De asemenea, semnatarii denunță hărțuirea profesională și discreditarea publică a magistraților care au adoptat poziții critice față de influența politică în justiție sau față de derapajele din interiorul sistemului judiciar. Aceștia atrag atenția că sancționarea unor astfel de poziții creează un climat de teamă și autocenzură, incompatibil cu independența justiției.

Scrisoarea deschisă solicită implicarea activă a Președintelui României în procedura de numire a șefilor de parchete, în exercitarea rolului său constituțional. Semnatarii invocă depășirea limitelor legale de către unii lideri ai justiției, acțiuni cu caracter politic și percepția publică privind protejarea marilor corupți.

Totodată, organizațiile cer transparență reală în procedura de selecție, inclusiv prin publicarea pozițiilor exprimate de membrii comisiei de selecție de la nivelul Ministerului Justiției, chiar dacă avizele acestora sunt consultative. În document se subliniază că, potrivit legii, decizia finală aparține ministrului justiției, ceea ce implică o responsabilitate politică directă.

Inițiatorii concluzionează că justiția nu poate fi credibilă fără competiție reală, protejarea magistraților independenți și transparență instituțională, subliniind că statul de drept trebuie apărat constant. Scrisoarea este semnată de organizații civice și de activiști din întreaga țară, precum Inițiativa Timișoara, Grupul pentru Dialog Social, Freedom House România, Declic, Greenpeace România, CeRe și alte structuri ale societății civile.

1. Inițiativa Timișoara

2. Inițiativa România

3. Corupția ucide

4. Reset

5. Agent Green

6. Rezistența civică Galați

7. Grupul pentru Dialog Social

8. Asociația Codrii Iașilor

9. Societatea Timișoara

10. Asociația Civică Tineri Liberi din Timișoara

11. Împreună pentru A8

12. Asociația CIVICA

13. Fundația Eco-Civica

14. #activAG Pitești

15. VeDem Just

16. Valea Jiului Society

17. ASOCIAȚIA ECO CIVICA GORJ

18. Asociația Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană ICDE

19. Voluntari în Europa

20. Asociația MEA (MEDIU, EDUCAȚIE și ACTIVISM)

21. #REZISTENȚA

22. Centrul pentru Inovare Publică

23. FREEDOM HOUSE România

24. CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

25. Fundația Greenpeace România

26. Ondine Gherguț – Jurnalist de investigație

27. Asociația Institutul Social Valea Jiului

28. Asociația Umanitară Kandila

29. Asociația pentru Educație și Cultura Eminens

30. Asociația De Pe Vale Petroșani

31. Asociația Bankwatch România

32. Asociația Declic

33. Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei

34. Asociația Ploiești pentru oameni

Recomandările noastre

Cele mai citite articole