“Timișoara pentru Ucraina“ – un nou transport cu ajutoare a fost trimis la Cernăuți – haine pentru copii, pături, saci de dormit

“Timișoara pentru Ucraina“, inițiativa civică a primăriei Timișoara, prin care sunt ajutați refugiații ucraineni care ajung în Timișoara, dar și cetățenii din orașul înfrățit Cernăuți, anunță că un noi transport cu ajutare a ajuns peste graniță.

“Un nou transport a ajuns astăzi în Cernăuți prin intermediul partenerilor ASproAS de la compania Volkshilfe Österreich, dar și de la alți donatori. Pachetele conțin medicamente și produse medicale, haine pentru copii, pături, saci de dormit, mâncare și produse de igienă și vor servi familiile din Ucraina aflate încă în zona de război. Nu uităm să le mulțumim Corlan Trans și Societatea pentru Copii și Părinți pentru asigurarea transportului și voluntarilor de la Biserica Puls pentru pregătirea pachetelor de necesar. Cernăuți, orașul înfrățit cu Timișoara are în continuare nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, #AlaturideUcraina“, transmit voluntarii de “Timișoara pentru Ucraina“.

Pachete de ajutorare a persoanelor defavorizate din Timișoara

Începând din  21.07.2021,  se distribuie pachetele cu produse de igienă oferite prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Asistență Socială distribuie produse de igienă provenite …

Recomandările noastre

Cele mai citite articole