FABER dă startul unei noi ediții Musical Picnics, o serie de evenimente de weekend care combină concertele de zi cu un picnic servit pe iarbă.
Primul eveniment din acest sezon are loc vineri, 10 mai, de la ora 11:00, în curtea FABER, cu un concert live susținut de Raul Moro, una dintre cele mai proaspete și promițătoare voci apărute pe scena muzicală locală.
”Musical Picnics este un concept creat de FABER x Muzicon x AMBASADA, care aduce în prim-plan artiști locali emergenți, meniuri creative de brunch și o atmosferă prietenoasă, în aer liber. După succesul ediției din 2024, seria revine în această primăvară cu trei concerte programate în perioada mai – iunie, iar concertul Raul Moro marchează deschiderea acestei noi ediții. Publicul este invitat să vină alături de prieteni, familie sau chiar cu animalele de companie, pentru a petrece o dimineață relaxantă, într-un cadru informal și prietenos. Participanții își pot alege propriul combo de picnic din meniul pregătit de AMBASADA, care include preparate precum quiche cu praz, shakshuka, salată de vinete sau deserturi precum banana bread și croissant cu brie și dulceață. Comenzile se pot face direct în ziua evenimentului, fără rezervare, fiind necesară doar achiziționarea unui bilet la concert”, au transmis organizatorii.
Copiii sub 12 ani au acces liber, dar pot participa la eveniment doar însoțiți de un adult.
