Timișoara: intervenție amplă în Complexul Studențesc – 11 adulți și un minor predați de polițiștii locali la centrele sociale

Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului, Siguranță și Ordine Publică, Compartiment Intervenție Rapidă, alături de polițiști de la Secția 2, Biroul pentru Centrul Universitar și alte structuri, în colaborare cu reprezentanți ai societății de salubrizare Retim, au desfășurat ieri o acțiune amplă de igienizare și verificare în zona Complexului Studențesc din Timișoara.

Intervenția a avut ca scop identificarea și luarea măsurilor legale împotriva persoanelor fără adăpost, în urma mai multor sesizări venite de la cetățeni. Aceștia au reclamat că, în campus, persoane fără domiciliu stabil apelează la mila publică, își improvizează locuri de dormit și adună resturi, creând disconfort locuitorilor și studenților.

Persoane preluate și transportate la centrele sociale

În cadrul acțiunii, polițiștii locali au preluat și transportat la centrul social de pe strada Telegrafului, al Direcției de Asistență Socială, 10 persoane provenite din județele Caraș-Severin, Prahova, Gorj, Hunedoara, Arad, Brașov și Timiș.

De asemenea, o femeie împreună cu fiul său, în vârstă de 10 ani, veniți din localitatea Nicolinț (Caraș-Severin), au fost depistați pe Aleea Studenților și predați la Centrul Regina Maria al DGASPC Timiș.

Zonele vizate și măsuri ulterioare

Persoanele fără adăpost au fost identificate în dreptul mai multor cămine studențești – C14, C3, C2, C9, C22, precum și pe spațiile verzi din jur. Ulterior, zona a fost igienizată și va rămâne sub monitorizarea polițiștilor locali.

Apel către cetățeni

Poliția Locală atrage din nou atenția timișorenilor să nu mai ofere bani persoanelor fără adăpost, întrucât aceștia sunt astfel încurajați să rămână pe stradă, iar sumele obținute sunt cheltuite în mare parte pe alcool și alte substanțe, nu pentru întreținere decentă.

Instituția anunță că va continua să intervină de fiecare dată când situația o va impune, pentru descurajarea fenomenului și menținerea unui climat civilizat în Complexul Studențesc.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole