Timișoara: încep Zilele Culturii Sârbe – fără farfurii sparte și pistoale agitate în aer – au loc în schimb expoziții, spectacol de teatru, târg de carte, concerte și spectacole folclorice

Uniunea Sârbilor din România în colaborare cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara organizează în perioada 7-29 noiembrie 2024 Zilele Culturii Sârbe la Timişoara.

Este un proiect cultural de anvergură ajuns deja la a XIX-a ediție, care are drept scop promovarea valorilor culturale tradiţionale, contemporane și autentice ale sârbilor din Banat. Sprijinul financiar este oferit de Ministerul Culturii, Guvernul României prin Departamentul pentru Relaţii Interetnice și Ministerul Culturii  al Republicii Serbia“, arată organizatorii.

Pe tot parcursul lunii noiembrie vor fi organizate  activități culturale pentru toate categoriile de vârstă: expoziții,  concerte de muzică corașă și clasică,spectacol de teatru, târg de carte, concerte și spectacole folclorice dedicate tuturor celor care apreciază multiculturalitatea Banatului.

PROGRAM

       Joi 07.11.2024 Ora 19.00Deschiderea festivă și Concertul trupei”Garavi Sokak” Sala ”Cinema Timiș”,Timișoara
Sâmbătă 09.11.2024 Ora 19.00SEARA MUZICII CORALE – Corul  Catedralei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, Societatea Corală Bisericească Sârbă din Pančevo- Serbia,Corul elevilor Liceului ”Dositei Obradovici” din Timișoara Sala festivă a Palatului Episcopal Sârb din Timișoara
Miercuri 13.11.2023 Ora 19.00CONCERT DE ARII Milița Pantin și invitații Centrul Cultural U.S.R., Timișoara Str.Mangalia Nr.29
Vineri 15.11.2024 Ora 19.00COLONIA DE ARTĂ 2024-Vernisajul expoziției   Spațiul expozițional al Centrului de Proiecte Timiș
Sămbâtă 16.11.2024 Ora 19.00FESTIVAL DE FOLCLOR –Ansamblul ”Veterani” din Timișoara și oaspeții din Serbia Centrul Cultural U.S.R., Timișoara, Str.Mangalia Nr.29
Luni 18.11.2024 Ora 19.00AQUARELE BĂNĂȚENE Vernisaj de tablouri cu motive bănățene Spațiul expozițional al Centrului de Proiecte Timiș
Joi 21.11.2024 Ora 19.00ZIUA LIMBII SÂRBE ÎN ROMÂNIA – Academia festivă Centrul Cultural U.S.R., Timișoara, Str.Mangalia Nr.29
Vineri 22.11.2024 Ora 11.00RADIČEVIĆ LA TIMIȘOARA- MASĂ ROTUNDĂ Liceul Teoretic „Dositei Obradovici”, Timișoara
Sâmbătă 23.11.2024 Ora 18.00REGAL FOLCLORIC – CONCERT AKUD ”MLADOST” Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol
Joi 28.11.2024 Ora 18:00TÂRGUL DE CARTE – Edituri din România și Serbia Seară literară româno-sârbă Centrul Cultural U.S.R., Timișoara, Str.Mangalia Nr.29
Vineri 29.11.2024 Ora 12:00TÂRGUL DE CARTE – Edituri din România și Serbia Centrul Cultural U.S.R., Timișoara, Str.Mangalia Nr.29  

Recomandările noastre