YCRE este un artist care lucrează în Timișoara, cunoscut pentru intervențiile sale în spațiul urban, care nu a expus vreodată în contextul unei galerii de artă.
Practica sa provine din cultura graffiti, o zonă de exprimare liberă care adesea contestă normele instituționale și redefinește limitele spațiului public prin acte de vandalism ce evoluează treptat într-o estetică recognoscibilă.
Cu o abordare care oscilează între protest și creație, YCRE aduce în discuție modul în care o intervenție graffiti poate fi efemeră și radicală, dar și cum se poate transforma într-o practică artistică personală și consecventă.
“În afara tradițiilor academice sau a sistemelor instituționalizate de educație artistică, YCRE a început să experimenteze în stradă, utilizând materiale improvizate – de la markere confecționate din cremă de pantofi până la lavabilă reciclată, el a găsit moduri de a se exprima în peisajul urban. Această estetică low budget reflectă o formă de rezistență față de consumismul artistic, un manifest împotriva dependenței de resurse și un gest de utilizare creativă a materialelor de uz cotidian. Procesul de creație este unul foarte organic, apropiat de un bricolaj care are la bază o filozofie DIY care definește cultura graffiti și arta independentă“, arată organizatorii.
Expoziția personală a lui YCRE explorează tensiunea dintre artă și vandalism, dintre public și privat, efemer și permanent, cultural și individual.
Expoziția este îngrijită de Alex Boca și Miruna Robescu, face parte din [POST LAPSUS] și este finanțată de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte. [POST LAPSUS] este un program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
TAGG AND TRANZIT. GRAFFITI BY YCRE
Vernisaj: vineri, 4 octombrie, 18:00 – 22:00
Expoziție: 05.10.2024 – 31.10.2024
LAPSUS – spl. Peneș Curcanul 3-5, et. 1