Două eleve de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara au reușit performanțe deosebite la olimpiade.
Astfel, Sofia Bercea a obținut o mențiune la Olimpiada de Limba și Literatura Română pentru Minorități.
“Suntem mândri să anunțăm că eleva Sofia Bercea a obținut MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru Minorități. Prin talentul său, pasiunea pentru lectură și rigoarea studiului, Sofia a demonstrat o înțelegere profundă a textului literar. Această reușită deosebită este rodul muncii sale susținute, dar și al îndrumării atente oferite de doamna profesoară Vaida Lia, profesor coordonator. Felicitări, Sofia, pentru seriozitatea, creativitatea și eleganța cu care ai reprezentat școala noastră!“, au transmis reprezentanții Colegiului.
De asemenea, Maya Georgescu a obținut tot o mențiune la Olimpiada de limba și literatura germană maternă.
“Colegiul Național Bănățean se poate mândri și în acest an cu realizarea elevei, Maya Georgescu din clasa a X-a SNG, care la Olimpiada de limba și literatura germană maternă, etapa națională, a obținut mențiune. Felicitări, Mayei, pentru seriozitate și efortul depus și prof. coordonator, Timea Țenț, pentru susținere!“, au mai menționat reprezentanții Colegiului.