Timișoara: comercianții ambulanți amendați – vindeau produse ilegal pe trotuar

Polițiștii locali au acționat, miercuri, în mai multe locații din Timișoara. Au fost verificați comercianții care vând produse, pe jos, fără niciun fel de autorizație, în locuri nepermise. De asemenea, în unele situații se face concurență neloială altor comercianți care dețin toate documentele necesare.

Astfel, în urma verificărilor, pe Bdul Regele Carol I, au fost aplicate cinci sancțiuni pentru comerț ambulant neautorizat, iar persoanele care vindeau produse uzate au plecat din zona respectivă.

Totodată, li s-a explicat că au posibilitatea să vândă astfel de produse în piețele de profil din Timișoara. O altă zonă verificată este cea a Sălii Olimpia unde au existat numeroase sesizări că unii vânzători de flori vând astfel de bunuri fără autorizație, pe trotuar, deranjând locatarii din zonă și de multe ori lăsând mizerie în jur. Și aici au fost aplicate cinci sancțiuni conform aceluiași act normativ„, transmite Poliția Local Timișoara.

Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între 150 și 250 lei.

Poliția Locală atrage atenția că astfel de acte de comerț sunt inestetice și nelegale, urmând ca astfel de verificări să fie organizate și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole