Timișoara: blocaj în instanțe – judecătorii Curții de Apel cer retragerea imediată a proiectului de lege privind pensiile de serviciu – magistrații nu vor mai judeca decât cauzele urgente – acuză atacuri politice și mediatice

Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel Timișoara a emis astăzi un avertisment extrem de ferm față de proiectul de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților, solicitând retragerea imediată a acestuia.

Potrivit unui comunicat de presă, judecătorii atrag atenția asupra lipsii de previzibilitate și stabilitate a statutului magistraților în ultimii șapte ani, prin modificări succesive ale Legilor Justiției (2017-2018), adoptarea unor noi legi în 2022 și revizuiri repetate ale pensiilor de serviciu (2019–2025), ceea ce, spun aceștia, periclitează independența justiției.

Judecătorii subliniază că actualul proiect încalcă jurisprudența Curții Constituționale, Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții Europene a Drepturilor Omului, ignorând recomandările Comisiei Europene care a cerut respectarea deciziilor Curții Constituționale în privința pensiilor de serviciu.

De asemenea, Adunarea Generală condamnă campania agresivă și neconsultată a puterii executive și legislative împotriva autorității judecătorești, avertizând că astfel de acțiuni afectează grav statul de drept și încrederea cetățenilor în sistemul judiciar. Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare a semnalat recent că România se confruntă cu o combinație periculoasă de atacuri politice și mediatice asupra magistraților, ceea ce generează instabilitate cronică a statutului acestora.

Ca răspuns, judecătorii Curții de Apel Timișoara au decis următoarele măsuri:

  1. Solicitarea fermă a retragerii proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.
  2. Cererea către puterea executivă și legislativă de a înceta campania agresivă împotriva autorității judecătorești.
  3. Începând cu 27 august 2025, judecătorii vor soluționa doar cauzele care privesc drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, precum măsurile preventive privative de libertate, cauzele în care este iminentă prescrierea și custodia publică.
  4. Restul activității administrative și de formare profesională va continua, cu excepția judecării celorlalte cauze.

Adunarea Generală a subliniat că aceste măsuri sunt necesare pentru a proteja independența justiției și statul de drept, într-un context legislativ și mediatic perceput ca ostil față de magistrați.

Societatea Drumuri Municipale Timișoara angajează

Societatea Drumuri Municipale Timișoara S.A. angajează: Laborant încercări fizio-mecanice pentru lucrări drumuri; Șef formație (pentru lucrări amenajare, întreținere și reparații drumuri); Arhivar; Sudor; Strungar; Mecanici utilaj pentru: repartizator asfalt, cilindru…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole