Primăria Timișoara a plătit aproape 770.000 de lei în sporuri salariale către angajați în ultimii patru ani.
Printre beneficiile acordate se numără sporuri pentru control financiar preventiv, handicap, doctorat sau muncă de noapte.
Sumele nu includ bonusurile salariale din proiectele europene, care sunt acoperite din fonduri externe.
“Pentru perioada 2021-2025, sporurile pe care primăria le acordă în baza legii variază în linie cu evoluția personalului și a cadrului legal. În 2021 e vorba de aproximativ 59.000 de lei fără sporul pentru control financiar preventiv, care nu era acordat la acel moment. În 2022, suma a ajuns la circa 136.000 de lei. În 2023 a fost aproximativ 245.000 de lei, în 2024 puțin peste 255.000 lei. Pentru anul în curs, până acum s-au plătit aproximativ 74.000 lei”, a declarat pentru Radio Timișoara, purtătorul de cuvânt al municipalității, Silvana Andreaș.
Sumele au fost plătite din 2021 până în prezent.
