Timișoara: acțiuni fulger în zona Iosefin și pe mijloacele de transport – au fost confiscate cuțite și țigări de contrabandă, au fost date amenzi unor cerșetori și bețivi

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Patrulare și Control Spațiu Public au desfășurat, în cursul zilei de ieri, atât dimineața, cât și după-amiaza, o serie de acțiuni în baza planurilor de acțiune stabilite la nivelul instituției.

Prima dintre acțiuni a fost desfășurată de către polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor împreună cu cei din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă, pe Str. Iancu Văcărescu, în fața Pieței Iosefin, precum și pe Bdul Regele Carol I. Scopul a fost combaterea fenomenului consumului de băuturi alcoolice, precum și identificarea persoanelor despre care există suspiciunea comercializării de produse accizabile, dar și a telefoanelor mobile vechi și uzate, posibil provenite din furturi. Un alt aspect al acțiunii a fost acela de a diminua comportamentul antisocial provocat de aceste persoane care agasau cetățeni aflați în zonă pentru a se aproviziona din piața agro-alimentară. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.750 lei, două dintre acestea, de câte 20.000 de lei fiecare, unor persoane care dețineau în vederea comercializării produse din tutun fără timbre, o altă pentru comerț de produse fără autorizație, din categoria celor uzate, și una unui bărbat care a adresat expresii jignitoare.  Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării telefoane vechi uzate, cuțite tip briceag, ceasuri, căști audio și mai multe pachete de țigări“, a transmis Poliția Locală.

După-amiaza, polițiștii din cadrul Compartimentul Siguranță Transportului Urban au desfășurat  o acțiune pe mijloacele de transport în comun, pe tramvaiul nr. 2 care circulă pe traseul Dâmbovița – Piața Mocioni – Piața 700 – Piața Traian, pe linia tramvaiului 1 și 8, pe traseul  Dâmbovița – Gară de Nord, pe tramvaiul 7 pe traseul Piața Mocioni – Piața Bălcescu, pe troleibuzele 14 și 18 pe traseul Piața 700 – Gara de Nord, precum și pe malurile Canalului Bega. Scopul acțiunii a fost identificarea persoanelor care nu respectă normele de conviețuire socială  în mijloacele de transport în comun, mai exact cei care ascultă muzică la intensitate mare, distrug echipamentele, au un comportament agresiv față de călători și angajații STPT ori consumă băuturi alcoolice în stații și în mijloacele de transport. Au fost aplicate 4 sancțiuni pentru consum de alcool, aruncare de resturi, o persoană care apela la mila publică a fost preluată pentru a fi predată la serviciile sociale și au fost aplicate un număr de 18 contante tip invitație conducătorilor auto care au oprit sau staționat cu autovehiculele în stațiile STPT, încurcând circulația troleibuzelor sau tramvaielor“, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole