Timișoara: a fost reluată circulația rutieră pe 4 benzi pe bulevardul Cetății de la intersecția cu Calea Torontalului până la Calea Bogdăneștilor – circulația se desfășoară în condiții de șantier

Primăria Timișoara informează că de luni se circulă din nou pe patru benzi, pe Bulevardul Cetății, de la intersecția cu Calea Torontalului până la cea cu Calea Bogdăneștilor.

Momentan, circulația se desfășoară în condiții de șantier, până la turnarea ultimul strat asfaltic, arată municipalitatea.

Primăria Municipiului Timișoara derulează un amplu proiect de investiții pe Bulevardul Cetății, cu o valoare totală de peste 80 de milioane de lei, TVA inclus. Zona proiectată cuprinde  traseul care se desfăşoară pe Bulevardul Cetăţii, de la intersecţia cu Calea Bogdăneştilor până la intersecția cu Calea Torontalului, inclusiv bucla de întoarcere. Prin acest proiect se modernizează întregul ansamblu rutier şi liniile de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane de pe B-dul Cetății. Este prevăzută amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete şi de zone verzi. Astfel, se vor reduce substanţial emisiile de poluanţi în atmosferă, praful, nivelul de zgomot şi implicit va crește confortul. Calitatea vieții și siguranţei circulaţiei, pentru locuitorii de pe Cetății, dar și pentru cei care tranzitează zona“, arată Primăria Timișoara într-un comunicat de presă.

FOTO: Loredana Codruț

Timișoara: minisala polivalentă de 2.500 de locuri mai are nevoie de 40 de milioane de lei pentru a fi terminată – lucrările la obiectivul de lângă stadionul Dan Păltinișanu au început acum 15 ani – Consiliul Județean și Primăria Timișoara vor asigura finanțarea

Consiliul Județean Timiș, Universitatea Politehnica Timișoara şi Primăria Timișoara au semnat, joi, un parteneriat, pentru finalizarea lucrărilor la Sala Polivalentă de mici dimensiuni a cărei construcție a început în 2010….

Recomandările noastre