Timișoara: a dat foc la gunoaie și a fost “ars“ cu o amendă de 45.000 de lei – incendiu pe strada Zefirului cu fum gros și urât mirositor

Sancțiune de 45.000 de lei aplicată de polițiștii locali unei persoane care a dat foc la deșeuri, pe Strada Zefirului, inundând cu fum și miros toată zona

Polițiștii locali din Timișoara aflați în serviciu în după-amiaza zilei de luni, au observat, în jurul orei 18.00, că în spatele unei curți de pe strada Zefirului nr. 22, ardeau mai multe resturi, flăcările fiind destul de mari și riscând ca focul să degenereze.

“Imediat au trecut la identificarea persoanelor care au provocat incendiul, fiind depistată o persoană în vârstă de 38 de ani, care locuiește la adresa respectivă și care a fost sancționată conform OUG 92/2021 cu 45.000 de lei pentru că a ars deșeuri și a produs disconfort cetățenilor din zonă prin fumul dens și urât mirositor provocate. La fața locului s-a aflat pentru sprijin și echipajul Compartimentului Intervenție Rapidă, pentru a preveni orice intenție de a se produce un scandal din partea altor persoane care locuiesc în zonă“, a transmis Poliția Locală.

Fiul minor al milionarului din Dumbrăvița, Cristian Rusu, cercetat penal pentru două infracțiuni – tânărul de 16 ani a fost surprins gonind nebunește la volanul unui Lamborghini pe străzile comunei – este acuzat de furt în scop de folosință și de conducere cu permis necorespunzător categoriei

Fiul de 16 ani al cunoscutului om de afaceri Cristian Rusu, milionarul din Dumbrăvița, a fost surprins conducând un Lamborghini de ultimă generație pe străzile din Dumbrăvița, județul Timiș, în…

Recomandările noastre