Primarul Dominic Fritz a anunţat că la nivelul Centrului de Proiecte al Municipiului Timişoara se lansează trei noi programe de finanţare pentru proiecte care vor îmbogăţi Programul Timişoara 2023, respectiv European Echoes, Inside Timişoara 2023 şi Grow Timişoara 2023.
Bugetul total al noii sesiuni de selecţie de proiecte este de 24 milioane de lei, alocaţi de Ministerul Culturii.
„Avem foarte multe solicitări de implicare atât din ţară cât şi de peste hotare, din partea operatorilor culturali care doresc să contribuie la evenimentele care vor avea loc la Timișoara. Toate aceste iniţiative sunt proiecții pe termen mediu şi lung care vor menţine oraşul în circuitul cultural european şi după 2023. Deschiderea Programului Timișoara 2023 a avut un impact pozitiv în rândul celor prezenţi şi feedback-ul este extrem de încurajator. Nu ne oprim aici şi vom continua anul cultural cu o ofertă extrem de generoasă, de peste 1.000 de evenimente, la care se vor adăuga cele finanţate prin aceste noi programe pe care le lansează azi Centrul de Proiecte, prin fondurile puse la dispoziţie de Ministerul Culturii. De asemenea, din bugetul local, investim anul acesta circa 50 de milioane de lei în programul Capitalei Culturale. În plus, Centrul de Proiecte va lansa în curând şi obişnuitele finanţări anuale pentru susţinerea sectorului cultural local„, a explicat Dominic Fritz.
Cu un buget total de şase milioane de lei, programul de finanţare European Echoes este platforma de cooperare şi schimb internaţional a Programului cultural naţional TM2023. Programul finanţează proiectele care pun în valoare resursele culturale ale Timişoarei pe scena europeană precum şi a celor care facilitează prezenţa în Timişoara a operatorilor culturali, artiştilor şi produselor culturale din restul Europei.
Inside Timişoara 2023 este un mecanism de finanţare ce are menirea de a consolida conţinutul Programului cultural reactualizat şi de a-i asigura coerenţa strategică şi artistică. Programul încurajează propuneri de proiecte care duc mai departe componente cheie active cât şi proiecte care adresează tematici şi conţinuturi culturale dezvoltate în diversele etape ale Programului Cultural (în perioada 2016-2021), cu potenţial de continuitate şi creştere. Programul are un buget total de 5,5 milioane de lei.
Programul de finanţare Grow Timişoara 2023 are cel mai consistent buget al acestei sesiuni de selecţie, de 12,5 milioane de lei. Acesta va merge spre finanţarea de noi proiecte care includ şi dezvoltă conceptul dosarului de candidatură a Timişoarei la titlul de CEC. Prin acest program se finanţează proiecte culturale care pun în valoare diversitatea multietnică şi multiculturală locală în context european, dezvoltă categorii de public noi, activează rolul educativ al culturii şi amplifică teme relevante la nivel european.