Timiş: Un elev, confirmat cu coronavirus după reluarea cursurilor

Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş a anunţat, luni seara, că în prima zi după revenirea la cursuri, din vacanţă, un elev a fost confirmat pozitiv prin RT-PCR, la testul de salivă pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.

„Dacă vor mai apărea cazuri pozitive, vor fi raportate şi marţi. Serviciul de Ambulanţă va face recoltarea probelor pentru confirmare. Mai avem teste rămase de la ultima distribuire din luna decembrie. Sunt teste suficiente doar pentru o testare. Regula generală este ca testarea să se facă în zilele de luni şi joi. Dacă mai apar teste pozitive, se va face procedura de confirmare după raportare, indiferent de zi. Raportările se fac online, formularul fiind conectat automat la Direcţia de Sănătate Publică şi la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului, tocmai pentru a avea confirmările în aceeaşi zi. Sunt testaţi circa 60.000 de elevi”, a anunţat inspectorul şcolar Ciprian Blaj.

În ultima săptămână de şcoală din luna decembrie, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, a declarat că în judeţ a fost distribuită o nouă tranşă de 167.500 de teste de salivă care au fost împărţite la aproape 90.000 de elevi, iar cu restul urma să se facă testarea de după vacanţă.

Noul spital din Lugoj va primi finanțare prin PNRR

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului, Claudiu Buciu. “Am primit confirmarea Ministerului Sănătății/Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu privire la introducerea obiectivului “Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole