Timiș: un bărbat de 84 de ani a murit din cauza infecției cu virusul gripal de sezon – un deces și din cauza COVID19 la un pacient de 71 de ani și care avea nevoie de dializă

În prima săptămână a anului 2024, în județul Timiș, a fost consemnat un caz de deces pe fondul infecției cu virusul gripal și încă unul din cauza COVID-19.

Potrivit autorităților sanitare, este primul deces cauzat de infecția cu virusul gripal din acest sezon rece.

Conform Direcției de Sănătate Publică, în ambele cazuri a fost vorba de persoane în vârstă care aveau și alte boli asociate.

La nivelul județului Timiș a fost raportat primul deces din acest sezon, pe fondul infectării cu virusul gripal. Pacientul decedat, în vârstă de 84 de ani, a fost internat la Spitalul Municipal Lugoj, prezentând febră, tuse, diaree, vărsături și grețuri. Acesta a decedat în data de 3 ianuarie, având condiții medicale preexistente. Bărbatul a fost testat în 29 decembrie cu testul rapid, apoi cu RT-PCR, ambele teste fiind pozitive. Acesta nu era vaccinat antigripal”, spune purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Timiș, Cornelia Bubatu pentru Radio Timișoara.

Pacientul bolnav de COVID-19 avea 71 de ani și avea nevoie de dializă. Conform DSP Timiș în prima săptămână a anului s-au înregistrat 255 de cazuri de gripă, peste 1200 de cazuri de infecții respiratorii și 218 pneumonii.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole