Timiș: incident grav la școala din Peciu Nou lângă Timișoara – un elev de 13 ani şi-ar fi ameninţat o colegă cu o foarfecă

 Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o școală din comuna Peciu Nou.

IPJ Timiş anunţă că a demarat verificări la o şcoală din comuna Peciu Nou, în urma unor informaţii privind existenţa unor imagini video care ar înfăţişa o posibilă situaţia conflictuală şi ameninţare.

Un elev în vârstă de 13 ani, al unei şcoli din comuna Peciu Nou, ar fi fost filmat în timpul pauzei ţinând în mână o foarfecă îndreptată spre o colegă de clasă, de aceeaşi vârstă, în timp ce discuta cu aceasta”, au transmis poliţiştii.

Agenţii Secţiei 4 Rurale Peciu Nou s-au sesizat din oficiu şi s-au deplasat la unitatea de învăţământ pentru efectuarea de verificări, în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

În urma unor informații privind existența unor imagini video din care reiese că un elev în vârstă de 13 ani, al unei școli din comuna Peciu Nou, ar fi fost filmat în timpul pauzei ținând în mână o foarfecă îndreptată spre o colegă de clasă, de aceeași vârstă, în timp ce discuta cu aceasta, polițiștii Secției 4 Rurale Peciu Nou s-au sesizat din oficiu și s-au deplasat la unitatea de învățământ pentru efectuarea de verificări, în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Timiș.

77,5% dintre părinți nu vor să își vaccineze copiii

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat că 77,5% dintre părinții elevilor, chestionați de minister, au declarat că nu intenționează să își vaccineze copiii. „Am centralizat 290.000 de chestionare privind intenția…

Recomandările noastre