Timiș: grav accident rutier între Timișoara și Sânandrei – un bărbat de 38 de ani rănit după ce a pătruns cu mașina pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism  

Un şofer a fost transportat la spital, miercuri seara, după ce a fost descarcerat de echipajele ISU Timiş din autoturism, în urma unui accident rutier pe drumul judeţean 692, între DN69 şi Sânandrei.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar şoferii. În urma evenimentului, o persoană a rămas încarcerată, fiind extrasă şi predată ambulanţei SAJ, în stare conştientă. Aceasta a fost transportată la spital. Al doilea conducător auto a fost evaluat medical la faţa locului, refuzând transportul la spital, a anunţat Biroul de presă al ISU Timiş.

Pompierii au fost solicitaţi prin apel 112 să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI şi de prim-ajutor în urma producerii accidentului.

A fost alertat Detaşamentul 1 de Pompieri Timişoara şi au fost trimişi la faţa locului şapte subofiţeri cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. De asemenea, au fost alocate două ambulanţe SAJ. 

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, conducea un autoturism pe DJ 692, dinspre Timișoara înspre Sânandrei, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 38 de ani, a fost rănit și transportat la spital“, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole