Timiș: Festivalul Rock la Mureș între 12 și 13 iulie la Periam Port – primul eveniment open air de anvergură din vestul țării – cu Leons Massacre, Suasion, The Desperate Mind și Glazed Curtains

Festivalul Rock la Mureș, primul eveniment open air de anvergură din vestul țării, își propune să facă din cea de-a XII-a ediție, una într-adevăr memorabilă.

Cu un line-up care se prezintă deja, ca unul dintre cele mai electrizante de până acum, și care strânge la un loc atât nume importante din scena internațională de punk-rock, cât și unele dintre cele mai promițătoare trupe din ultimii ani în Europa, Rock la Mureș se transformă într-un centru de întâlnire pentru fanii sonorităților de nișă din România. Diversitatea a fost mereu un element după care organizatorii și-au ghidat principille, îngrădirile de orice natură fiind lăsate undeva departe de porțile festivalului, iar asta pentru simplul fapt că Rock la Mureș este mai cu seamă o stare de spirit, un moment în timp, o emoție aparte, mai mult decât orice altceva. Astfel că, din dorința ca fanii îndrăgitului festival de pe malul râului Mureș să nu fie privați de această sărbătoare a spiritului liber și a bucurie alături de prieteni, organizatorii evenimentului au fixat abonamentele la un preț mai mult decât accesibil. Mai mult de atât, aceștia au pus în vânzare cele mai avantajoase abonamente de grup pentru un festival din România“, arată organizatorii.

Toate acestea se împletesc perfect cu o nouă serie de nume care sunt adăugate la line-up, formații cu un sound modern și cu o energie șarmantă, aflate în plină ascensiune în scena europeană. Cele mai recente trupe în distribuția pentru anul acesta a festivalului sunt adevărate revelații sonore, și anume: Leons Massacre (Austria), Suasion (Belgia), The Desperate Mind (Cehia) și Glazed Curtains (Austria).

Cu milioane de ascultări pe toate platformele de streaming și prezențe notabile pe cele mai importante scene din Europa, formațiile mai sus menționate, reprezintă chiar un etalon în materie de noi trenduri în ceea ce privește genul punk-rock.

Program. Timișoara 2023 – spectacol de teatru, concert jazz cu orgă și saxofon, spectacol de dans, Luminary Lab, concert simfonic

𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 până în 𝟐𝟕 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 îți aduce farmecul zilelor de toamnă printr-o mulțime de evenimente culturale și sportive. 𝐌𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟐𝟒 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞: 𝐁𝐚𝐬𝐭𝐢𝐨𝐧 𝟑 (𝐬𝐭𝐫. 𝐇𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫, 𝐧𝐫. 𝟏, 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚) –…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole