Timiș: 25 de primari ai PNL s-au revoltat deoarece prefectul PSD a blocat fondurile pentru drumuri – scandalul a plecat de la alocarea discreționară a banilor chiar de șeful PNL Timiș  

Peste 20 de primari PNL au cerut explicaţii prefectului social-democrat de Timiş, după ce acesta a atacat în instanţă o hotărâre de Consiliu Judeţean privind repartizarea sumelor din fondul pus la dispoziţia CJT şi a celor defalcate din TVA

Un număr de 25 de primari liberali din Timiş s-au prezentat, joi, la Prefectura Timiş pentru a cere explicaţii prefectului Mihai Ritivoiu (PSD), după ce acesta a atacat în instanţă hotărârea Consiliului Judeţean Timiş privind repartizarea sumelor din fondul pus la dispoziţia CJT şi a celor defalcate din TVA. Soluţia prefectului este ca CJ Timiş să emită o nouă hotărâte pe aceeaşi temă.

În momentul în care primim o plângere din partea unui grup politic, suntem obligaţi să ţinem cont de aceasta. Până acum nu s-a întâmplat. Primarii erau toţi de la PNL, încearcă să politizeze această… Din punctul nostru de vedere, legalitatea nu a fost obţinută în această hotărâre, aşa că, împreună cu departamentul juridic, am atacat această hotărâre. Programul de dezvoltare judeţeană de alocare a fondurilor are un regulament şi un sistem foarte clar. Din punctul nostru de vedere, nu este întrunită legalitatea acestei hotărâri. Încalcă accesul la informare şi transparenţă decizională prin faptul că nu se poate identifica clar cum au fost repartizate aceste sume. La solicitarea primarulor de a retrage această acţiune în contencios, am spus că nu voi face acest lucru. Am explicat că singura soluţie ca acest demers să poată fi depăşit ţine de o nouă hotărâre de Consiliu Judeţean care să abroge această hotărâre. Este un blocaj la nivelul tuturor primăriilor până când această acţiune nu îşi are finalul în contencios administrativ. E o chestiune de săptămâni, luni. Consider conducerea Consiliului Județean Timiș ca singura vinovată pentru situația în care ne aflăm. Am participat ani de zile la negocierile între grupurile politice privind alocările bugetare, inclusiv din poziția de lider de grup al partidului care conducea Consiliul. Nu a fost niciun an în care consilierii județeni să nu ajungă la un numitor comun. Pentru că nu e vorba de banii lor, nici ai conducerii Consiliului Județean, ci ai oamenilor. Până anul acesta s-a găsit tot timpul o soluție de echilibru, iar hotărârile Consiliului Județean nu au fost contestate niciodată de vreun grup politic. Dincolo de desantul mediatic organizat astăzi de primarii PNL, sper ca în următoarele zile Consiliul Județean Timiș să realizeze eroarea comisă și să deblocheze banii, atât de necesari pentru funcționarea și mai ales dezvoltarea comunităților locale”, a declarat prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu.

De cealaltă parte, primarii spun că au plecat nelămuriți de la întâlnirea cu prefectul.

Această hotărâre din punctul nostru de vedere a fost atacată pe partea de oportunitate şi nu de legalitate. Nu ne-a lămurit domnul prefect care au fost motivele pentru care a contestat această hotărâre, motive de legalitate şi nu de oportunitate. Ne citea doamna jurist de acolo ceva articole din Constituţie, nu ştiu ce legătură aveau aceste articole cu hotărârea de Consiliu Judeţean. Mai mult de atât, toţi colegii noştri i-au atras atenţia domnului prefect că contestarea acestei hotărâri va produce efecte negative în fiecare din cele 99 localităţi din judeţul Timiş, în ideea în care, pe de-o parte, nu putem aprobă bugetele locale fără aceste sume. Pe de altă parte, colegii noştri, unii spun că sumele erau necesare pentru plata asistenţilor personali şi persoane cu handicap, alţi colegi vin şi spun că şi-au prevăzut în buget aceşti bani de la Consiliul Judeţan ca şi cote de cofinanţare pentru fonduri europene şi există riscul să piardă aceste fonduri. Există riscul ca aceşti bani să fie pierduţi de către judeţul Timiş”, a declarat Dănuţ Groza, secretarul general al PNL Timiş şi primar al oraşului Sânnicolau Mare.

Primarul mai spune că fiecare edil va interveni ca parte în proces.

Pasul următor, am avut deja o prima discuţie, la recomandarea unui coleg primar care este jurist o să încercăm că fiecare dintre noi să ne luăm avocat, să intervenim că o parte în proces, în ideea în care ne dorim că această hotărâre să nu fie revocată, să se încheie cât mai repede procesul respectiv, astfel încât fiecare dintre noi să putem să ne adoptăm bugetele locale, şi fiecare dintre noi, aşa cum am spus, să îşi aloce acei bănuţii aşa cum i-au prevăzut în proiectul de buget”, a declarat Dănuţ Groza.

În 29 ianuarie, la sesizarea PSD, prefectul de Timiş a atacat hotărârile Consiliului Judeţean privind repartizarea sumelor din fondul pus la dispoziţia CJT şi a celor defalcate din taxa pe valoarea adăugată către primarii motivând lipsa unor criterii clare pe baza cărora s-au dat banii.

Hotărârea CJ Timiş privind repartizarea acestor sume a fost adoptată în data de 23 ianuarie cu 23 de voturi pentru, din 35 posibile, întrunind numărul necesar de voturi.

Nu știu dacă e de la stres, de la lipsa de experiență sau din cauza altor obiceiuri preluate de la colegii de la partid, însă domnul Mihai Ritivoiu, actual prefect de Timiș, halucinează. Din păcate, public. Îi readuc aminte – se pare că învață greu și uită repede – că datoria Instituției Prefectului este să verifice legalitatea actelor normative, nu să împartă dreptate PSD-istă. Deciziile privind oportunitatea, criteriile, modul în care se echilibrează un buget, aparțin plenului Consiliului Județean Timiș. Acelui plen care a votat deja cu majoritate covârșitoare de voturi propunerea mea de alocare a celor 64 milioane destinate investițiilor locale și drumurilor. Am avut 23 de consilieri județeni pentru și doar 10 împotrivă. Îi urez mult succes în instanță atunci când va încerca să justifice situația și, sper, pentru binele lui, să nu se răzgândească colegii din județ și totuși să îi facă o plângere penală„, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș, care ca de obicei nu este la birou, fiind plecat din țară.

La întâlnirea cu prefectul Mihai Ritivoiu au participat primarii din: Gătaia, Lovrin, Gottlob, reprezentantul comunei Moraviţa, Teremia Mare, Ştiucă, Voiteg, Darova, Otelec, Sânnicolau Mare, Jebel, Mosnita, Pădureni, Lenauheim, Dudeştii Noi, Tormac, Buziaş, Partă, Topolovatul Mare, Biled, Bethausen, Livezile, Banloc şi Fibis.

Vom pune presiune și nu ne vom opri până când banii vor ajunge în județ, la oamenii care au nevoie de investiții și drumuri. Cât de urgent, vom face o petiție prin care solicităm ca Prefectura să renunțe la acțiunea în contencios. Domnul Ritivoiu să își asume greșeala, să își toarne cenușă în cap și să recunoască că a răspuns unei comenzi de la PSD. Dacă nu va face asta în fața primarilor, a consilierilor locali și a locuitorilor din județ, atunci cu toții îl vom da în judecată. Actualul prefect va rămâne, cum bine i-a spus un coleg, la coșul de gunoi al istoriei, primul și sperăm singurul prefect care a blocat dezvoltarea județului„, a spus Silvia Fechete, primarul comunei Otelec.

Raul Cozarov, primarul orașului Gătaia, a precizat că prin acțiunea prefectului, s-au blocat toate sumele către comunitățile locale din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor.

O consecință a acestui blocaj este că nu putem constitui bugetele locale, este un fapt fără precedent. Considerăm că acțiunea prefectului este total eronată, pur și simplu bagă mâna în buzunarul comunităților locale, sunt bani care erau necesari pentru cofinanțarea proiectelor europene, pentru dezvoltare locală, funcționare și cheltuieli de iluminat public, plata gunoiului menajer și altele”, a spus Raul Cozarov.

Pe de altă parte, primarul interimar PNL al Lugojului, Bogdan Blidaru, care nu a participat la mitingul de la Prefectură, a declarat că deși a solicitat cofinanțare pentru mai multe proiecte printre care noul spital municipal.

Peste 40 de milioane de lei am solicitat pentru Lugoj de la bugetul consiliului județean în acest an, pentru două lucrări pe care administrația lugojeană le consideră de interes major pentru întregul județ. Consiliul Județean Timiș a împărțit banii în ultima ședință, însă nu a primit niciun leu”, a spus Blidaru.

De partea cealaltă, PSD consideră că Alin Nica le-a ordonat primarilor pe care încearcă să îi cumpere cu bani publici să ceară demisia prefectului.

Consiliul Județean Timiș nu este comuna Dudeștii Noi, dar acest lucru nu poate să îl înțeleagă Alin Nica, președintele CJT dovedind încă o dată că nu înțelege importanța instituției pe care o conduce. Banii județului nu pot fi împărțiți după bunul plac sau după criteriul culorii carnetului de partid, astfel de practici trebuie să devină o amintire neplăcută. Dar poate Nica să înțeleagă? Astăzi, a chemat o mică armată de primari pentru a pune presiune pe prefectul județului Timiș, amenințând cu procese și cereri de demisii. Nu Nica, pentru că el a stat ascuns, ci unii dintre primarii aduși cu forța în sediul Prefecturii. Cu un astfel de circ mediatic, șeful liberal încearcă să acopere marea nedreptate pe care a făcut-o sutelor de mii de timișoreni și timișeni. Cum poate explica Alin Nica faptul că Timișoara sau Lugojul nu au primit niciun leu de la CJ Timiș? Cum poate să justifice că unei comune de câteva sute de suflete a alocat sute de mii de lei, iar altor comunități mari, cu nevoi și mai mari, le-a întors spatele? Din scaunul de mare vătaf aceste lucruri nu se văd, dar nici timișorenii sau timișenii nu uită aroganța și superioritatea, pentru că este pentru prima oară în 34 de ani de democrație când cineva își permite să se joace într-un asemenea mod cu banii publici. Alin Nica le-a ordonat primarilor pe care încearcă să îi cumpere cu bani publici să ceară demisia prefectului și să dea în judecată Instituția Prefectului pentru atacarea în contencios a Hotărârii de Consiliu Județean prin care s-au alocat banii către primării. Ceea ce a încercat reprezentantul guvernului în teritoriu să facă a fost să îndrepte o mare greșeală, iar pentru aceasta trebuie să plătească cu demisia doar președintele Consiliului Județean Timiș. El a împărțit banii așa cum făcea cu terenurile din Dudeștii Noi pe vremea când era primar acolo”, se arată într-un comunicat de presă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole