Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 20 de ani, bănuit de furt calificat.
Miercuri noaptea, în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara, au depistat în parcarea hipermarketului de pe Calea Aradului, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care avea asupra sa o bicicletă.
„În urma verificărilor efectuate, a reieșit că bărbatul ar fi sustras bicicleta de pe strada Independenței din municipiu, aceasta nefiind asigurată. În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș„, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.