Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, președinte interimar al Camerei Deputaților, ales pe 9 iunie ca președinte al Consiliului Județean Timiș, supranumit de cei la AUR drept “Interlopu de la Moșnița Nouă“, comună unde își are domiciliul și unde fratele său a fost ales primar tot pe 9 iunie, a adunat miercuri vreo 400 de PSD-ișit din Timiș la Hotel Timișoara, deținut de celebrii Frați Cristescu, un fel de patroni spirituali ai actualei conduceri a PSD Timiș, ca să nu spunem că sunt adevărații șefi ai PSD-iștilor locali, în cadrul Conferinței Județene a Organizației.
Scopul a fost ca social-democrații să-și demonstreze supunerea față de actuala conducere și să aplaude ca focile susținerea în continuare a lui Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu în funcțiile deținute în PSD pentru care recandidează la Congresul din 24 august.
De asemenea, PSD-iștii din Timiș au trebuit să decidă cine sunt cei 57 de delegați care urmează să participe la Congresul de la București.
„Social-democraţii din Timiş susţin tandemul Marcel Ciolacu – pentru funcţia de preşedinte al partidului – şi Sorin Grindeanu – pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD. Congresul va stabili, apoi, candidatul pentru Cotroceni. Cei doi social-democraţi ocupă deja aceste funcţii, sunt de notorietate incontestabilă, iar experienţa lor este atât de vastă încât nu este nevoie de explicaţii pentru a motiva realegerea lor în aceste funcţii. Nu candidez pentru nicio funcţie în partid la nivel naţional, dar este o decizie pe care o voi lua în apropierea congresului. În politică, câteva minute înseamnă mult„, a afirmat Alfred Simonis, zis și Interlopu de la Moșnița Nouă.