Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani și-a pierdut viața vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs între localitățile Vladimirescu și Horia, județul Arad.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, în accident a fost implicat un microbuz de transport persoane. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de intervenție, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În microbuz se aflau șapte persoane. În urma impactului, șoferul vehiculului a fost găsit în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
Din păcate, victima nu a răspuns procedurilor medicale, iar medicul echipajului SAJ a declarat decesul. Cei șase pasageri aflați în microbuz nu au necesitat îngrijiri medicale.
Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de autorități.
