Și tu poți să-i oferi o familie unui copil abandonat. În Timiș este nevoie de asistenți maternali

Se caută din nou asistenți maternali pentru copiii abandonați. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș anunță că, în cadrul proiectului european „Team Up: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, continuă campania de recrutare și identificare de persoane interesate să exercite profesia de asistent maternal profesionist. Astfel, DGASPC Timiș organizează un nou curs de formare în această meserie.

Persoanele interesate sunt așteptate să depună o cerere de evaluare la Registratura DGASPC Timiș pe tot parcursul lunii februarie. De asemenea, acestea pot fi transmise prin poștă, cu confirmare de primire (DGASPC Timiș, Piața Regina Maria nr. 3, Timișoara, jud. Timiș) sau scanate și transmise prin e-mail la adresele dgaspctm@dgaspctm.ro sau dgaspctm@gmail.com.

Cererea de evaluare în vederea participării la cursul de formare ca asistent maternal profesionist și cererea pentru eliberarea unei adeverințe conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 188/2019 pot fi descărcate de pe site-ul DGASPC Timiș (secțiunea Formulare). La cererea de evaluare vor fi anexate: un curriculum vitae al solicitantului; copie după actul de identitate (cu domiciliul stabil pe raza județului Timiș); copie după diploma de studii a ultimei școli absolvite; cazier judiciar; o adeverință conform prevederilor art 23 din Legea 118/2019 (certificat de integritate comportamentală); adeverință medicală din care să rezulte că nu suferă de boli transmisibile, infecto-contagioase sau psihice.

În urma depunerii cererii, angajații din cadrul DGASPC Timiș vor efectua o evaluare socială a persoanei solicitante, care constă în vizite la domiciliul acesteia, discuții cu membrii familiei sale, vecini, prieteni, precum și o evaluare psihologică. După evaluare persoanele acceptate vor urma cursuri de formare profesională în vederea obținerii atestatului de asistent maternal profesionist, putând fi angajate numai după obținerea acestui document.

Cursurile de formare profesională vor fi organizate la sediul DGASPC Timiș și au o durată de minim 60 de ore. Cursul este gratuit, iar persoanele care doresc să îl urmeze trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă capacitate deplină de exerciţiu; să prezinte garanţii morale şi materiale pentru îndeplinirea corectă a obligaţiilor ce le revin referitoare la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor pe care îi vor primi în plasament; să aibă în folosinţă legală o locuinţă care să acopere necesităţile de preparare a hranei, igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv pe cele ale copiilor care urmează a fi primiţi în plasament; să aibă minim studii medii absolvite – cu diplomă.

Conform legii, nu vor putea deveni asistenţi maternali profesionişti persoanele care: au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni; au fost decăzuţi din drepturile părintești, sau al căror copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; suferă de boli cronice transmisibile şi boli psihice.

Mai multe informaţii privind organizarea acestui curs pot fi obţinute la Biroul Comunicare, Registratură, Relații cu Publicul din cadrul DGASPC – telefon 0256-490281, 494030.

Imagine indisponibilă - Buletin de Timișoara

Microbuzele școlare se întorc pe traseu

Odată cu debutul noului an şcolar de luni, 13 septembrie, programul de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va reveni la normal. Astfel, pe raza municipiului Timişoara şi a…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole