Se oprește apa în Ciacova, Livezile și Pădureni

Aquatim anunță că vineri, 4 noiembrie, între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în localitățile Ciacova, Livezile și Pădureni pentru spălarea și igienizarea rețelei de distribuție.

„Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmite Aquatim.

Timișoara: UVT Liberty Marathon – restricții de trafic timp de două zile – circulația mijloacelor de transport în comun perturbată pe troleibuzele liniei 16, autobuzele liniei Expres 3, Expres 7, Expres 8 și autobuzele liniilor 32, 33 și 33b

La solicitarea Universității de Vest din Timișoara, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat următoarele închideri de circulație rutieră, în perioada 28.09.2024 – 29.09.2024, în vederea organizării…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole