Ruben Lațcău acuză PSD, PNL și AUR în cazul prejudiciului de 1,3 milioane de lei la STPT.
Viceprimarul Ruben Lațcău acuză PSD, PNL și AUR că au blocat recuperarea a aproape 1,3 milioane de lei în cazul prejudiciului de la STPT.
Viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău, îi acuză pe consilierii locali ai PSD, PNL și AUR că au votat împotriva demersului de recuperare a aproape 1,3 milioane de lei considerați bani ai timișorenilor, în cazul unor plăți făcute în 2018 la Societatea de Transport Public Timișoara.
Lațcău susține că prejudiciul a fost constatat de inspectorii ANAF și că STPT a fost obligată să recupereze banii de la persoanele considerate responsabile.
„PSD, PNL și AUR se înțeleg perfect când e vorba de protejat oamenii din vechiul sistem. Au decis prin vot în Consiliul Local că mai bine nu recuperăm aproape 1,3 milioane de lei, bani ai timișorenilor, cheltuiți ilegal în 2018. Au decis, deci, că mai bine nu”, a transmis marți viceprimarul Timișoarei.
Potrivit lui Ruben Lațcău, situația își are originea în anul 2018, când, la Societatea de Transport Public, ar fi fost depășit ilegal bugetul, în urma unor decizii luate de conducerea de atunci a Primăriei Timișoara.
Viceprimarul afirmă că inspectorii ANAF au constatat un prejudiciu de aproape 1,3 milioane de lei, iar Ministerul Finanțelor ar fi cerut recuperarea sumelor de la cei responsabili.
„Două instanțe – Tribunalul și Curtea de Apel Timișoara – au decis că banii timișorenilor trebuie returnați”, susține Lațcău.
Într-o declarație anterioară despre aceeași situație, viceprimarul afirma că banii ar fi fost acordați sub forma unor drepturi salariale unor angajați ai STPT fără temei legal, iar societatea trebuie să inițieze demersurile pentru recuperarea prejudiciului.
Lațcău spune că administrația locală nu va renunța la recuperarea banilor.
„Noi nu vom renunța și vom lupta pentru a recupera fiecare leu al timișorenilor”, a declarat viceprimarul.
În finalul mesajului său, Ruben Lațcău a extins acuzațiile la nivel politic și a pus sub semnul întrebării responsabilitatea celor care ar fi trebuit să răspundă pentru prejudiciu.
„Știm toți genul ăsta de poveste. Se mai schimbă personajele dar e genul de poveste care s-a tot repetat în România ultimilor peste 30 de ani: pierderea financiară cauzată de oamenii partidelor rămâne la stat, iar, într-un fel sau altul, ajunge pentru plată tot la cetățean”, a spus Lațcău.
Viceprimarul a încheiat cu o întrebare adresată partidelor PSD, PNL și AUR: „Timișoreanul plătește. Timișoreanul răspunde. Întrebați la PSD Timiș, la PNL, la AUR, oamenii lor răspund sau sunt toți protejați?”
