Circulația de pe sensul giratoriu de la AEM (Piața Gheorghe Domășneanu) va fi restricționată în perioada 6-18 decembrie datorită lucrărilor din cadrul proiectului de investiții „Modernizare si extindere la 4 benzi str. Maresal C-tin Prezan(Lidia) – Venus”.
“În perioada respectivă va fi realizat racordul dintre magistrala de 1000mm apă-canal de pe Prezan cu rețeaua din sensul giratoriu. Antreprenorul Strabag va interveni întâi pe cele două benzi exterioare din giratoriu pentru săpături, montare rețea, acoperire și asfaltare. Benzile interioare vor fi închise pentru mai mult timp în etapa a doua, pentru o intervenție mai complexă. Antreprenorul va realiza o subtraversare pentru a monta magistrala fără a fi nevoie să taie liniile de tramvai. Procesul implică echipament specializat și poate include multiple necunoscute până când sunt finalizate excavările. Perioada de restricționare depinde de situațiile întâmpinate pe parcursul săpăturilor. În cazul în care acestea decurg fără probleme, lucrările se vor încheia mai repede“, precizează Primăria Timișoara.